Marian Nazat: O presimțire spăimoasă mă încolțește la acest centenar: ciuntirea României noastre

Cum să cuprinzi în „300-500 de semne” un secol din viața unei țări? Mă tot întreb, încercând să răspund provocării revistei Q Magazine.

1918-2018 este, în fapt, secolul descreșterii noastre, fiindcă de la o Românie Mare am ajuns la una tot mai mică.

Un veac zguduit de două războaie mondiale și tot atâtea cutremure naționale, de o rebeliune legionară, o insurecție armată și o revoluție anticomunistă…

Un veac în care ne-am alungat regele și ne-am împușcat președintele, ne-am asasinat un premier, iar pe alți câțiva i-am azvârlit în pușcărie, dimpreună cu guvernele lor…

Un veac în care intelighenția a fost trimisă în taberele de reeducare de la Periprava, Salcia, Pitești, Jilava, Sighet… Un veac al marilor deziluzii și diversiuni, urzite în laboratoarele serviciilor de dezinformare…

Un veac în care, totuși, am reușit să ne păstrăm tradițiile, sufletul încă nestins, ceea ce înseamnă că n-am pierit…

Mă opresc aici.

O presimțire spăimoasă mă încolțește la acest centenar: ciuntirea României noastre, la ucazul înaltelor porți, autonomia regională fiind pretextul viitoarei Românii mici.